Comunicat de Presă: Cu privire la decizia Curţii Constituţionale în privinţa decretului prezidenţial emis de Preşedintele interimar Mihai Ghimpu.
În legătură cu decizia judecătorilor Curţii Constituționale de a declara drept neconstituțional decretul lui Mihai Ghimpu, privind ziua de 28 iunie – zi a ocupației sovietice. Mişcarea Naţional-Creştină exprimă dezacordul său în privinţa acestei decizii a CC.
Este clar că această decizia este una politică, decizia judecătorilor nu enumeră articolele din Constituţie care ar fi fost încălcate, ci doar motivată prin încercarea preşedintelui interimar Mihai Ghimpu de a da o apreciere politică unor evenimente istorice. Acest fapt demonstrează influenţa factorului politic asupra CC.
Mişcarea Naţional-Creştină declară că nici o decizie politică a CC nu poate influinţa asupra conştiinţei noastre. Noi nu vom uita evenimentele tragice prin care a trecut Neamul nostru! Ziua de 28 iunie este şi va rămâne mereu ziua ocupaţiei Basarabiei şi Nordului Bucovinei de către trupile barbare a bolşevicilor.
Faptul că trădătorii, partidele neo-comuniste ce se ascund sub masca democraţiei, au călcat în picioare memoria sutelor de mii de jertve este un act de trădare, o crimă comisă împotriva istoriei şi a Neamului.
Aducem aminte judecătorilor, comuniştilor, neo-comuniştilor şi tuturor trădătorilor de neam că 28 iunie 1940, este o zi de ocupaţie barbara-comunistă care a adus genocidul, batjocorirea şi schingiuirea a sutelor de Preoţi, uciderea a miilor de civili, masacru din Bucovina de la 1 aprilie 1941, cand în timp de o zi au fost ucişi în Poiana Varniţa 3000 de civili, deportarile in Siberia şi represiunile ce au distrus sute de mii de familii…
Daca uitam toate acestea, nu mai avem dreptul să ne numim oameni civilizaţi, ci iudele ce au uitat suferinţele buneilor şi s-au vândut pentru 30 de arginţi!
Departamentul Relaţiei cu Presa a Mişcării Naţional-Creştine

































